La pas prin splendoarea Padisului

Perioada 13-16 iulie 2012

Persoane: George Nicula, George Medias, Lidia, Ema, Codruta, Daniel, Lucian, Maria, Anca si Eu

Traseu: 13 iulie Cluj-Napoca – Poiana Glavoi

14 iulie – Circuitul Cetatilor Ponorului (Punct Albastru) si Circuitul Cheilor Galbenei (Punct Galben)

15 iulie – Cetatile Radesei si Cheile Somesului Cald (Punct Rosu partial), Circuitul Groapei de la Barsa (Banda Galbena, Punct Galben) si Poiana Glăvoi – Vartop (Banda Rosie)

16 iulie Vartop –  Groapa Ruginoasa (Banda Galbena)

Prima zi a iesiri in zona Padis a fost cea a drumului. Fiind 10 persoane ne-am strans un pic mai greu, mai ales ca o parte din trupa venea din Alba-Iulia, respectiv Bistrita. Astfel, pe la ora 16:30 ne intalnim cu totii in localitatea Mihai Viteazu si plecam spre Campeni pe malul Ariesului. Dupa 1 h 30 de minute am ajuns in aceasta localitate, aici ne-am oprit la magazinul Profi, ne-am luat ultimele provizii pentru tura si am mers mai departe pe DN 75 care face legatura dintre orasul Turda si orasul Stei.

Dupa ce am parasit Campeniul soseaua trece prin localitati pline de istorie, folclor si frumusete: Vadul Motilor, Albac, Garda de Sus, Scarisoara si Arieseni. Pe langa casele muzeu existente in aceste localitati un turist poate merge inspre zona Padis, Ghetarul de la Scarisoara, Cheile Mandrutului, Cheile Ordancusei, Vf. Cucurbata Mare (Bihor) sau alte zeci de obiective turistice.

Dupa ce am trecut de satele aminite anterior am intrat in satul turistic Vartop, aici, iubitorii de schi au posibilitatea de a practica acest sport pe trei partii. In continuare drumul paraseste judetul Alba, intra in judetul Bihor si dupa ce trece de localitatile Nucet, Stei si Sudrigiu am cotit la dreapta pe un asfalt proaspat care te incuraja sa calci acceleratia. Acest drum bun continua pana in localitatea Pietroasa, iar dupa aceasta se transforma intr-un drum nivelat, dar plin de bolovani si serpentine. Dupa 15-18 km pe acest drum, am luat-o la dreapta pe drumul care lua spre Glavoi, iar in jur de ora 22:20 am ajuns sa punem corturile in aceasta zona. Fiind seara, weekend si ceva aplicatie SMURD am gasit destul de greu loc pentru campat.

Ziua a 2-a

Dupa o odihna bine meritata, ne-am trezit putin fortat datorita cailor care au navalit in poiana, am mancat rapid, am strans corturile si bagajele si in jur de ora 9:00 am plecat pe traseu. Pentru inceput am urmat Punctul Albastru, am facut cele 4 balcoane de deasupra Cetatilor Ponorului si am coborat in cetati pe grohotis, astfel incat am ajuns jos in zona Dolinei 3. Am intrat in Portalul 3 si am parcurs distanta dintre acesta si Portalul 1 prin subteran, apoi am iesit prin acesta. Portalul 1 din Cetatile Ponorului este cel mai inalt din tara, avand o inaltime de 74 m.

Dupa ce am iesit in Dolina 1, am urcat pe lanturi inspre partea superioara a cetatilor si am luat-o la pas pe PG inspre Avenul Bortig si Cheile Galbenei. Din zona Cetatile Ponorului pana in chei este o distanta de aproximativ 2:30-3:30 h conform marcajelor turistice.

Traseul spre aven este unul lejer, o i-a prin padure si are o urcare lejera, insa fara a pune dificultati majore. Totusi este indicat ca sa fie parcurs cu incaltaminte adecvata pentru ca exista pericolul alunecarii sau lovirii de pietrele si trunchiurile existente pe traseu.

Avenul Bortig are un diametru de 35 m si o adancime de 38 m. Blocul de gheata de pe fundul acestui aven are un volum de 30000 m3, fiind al doilea din tara noastra dupa Ghetarul de la Scarisoara.

Pentru cei care nu doresc sa mearga pana in Cheile Galbenei si au ajuns in zona Avenului Bortig, exista posibilitatea de  merge pe PG pana la punctul de belvedere de la Pietrele Galbenei. Noi insa am continuat inspre zona cheilor. Ajunsi in apropiere de acestea exista posibilitatea de a merge in 3 directii, astfel, in partea dreapta sa poate lua inspre un izvor de apa situat in Poiana Florilor la 30 de minute distanta, in fata se poate lua marcajul dublu cerc galben inspre 2 puncte de belvedere de deasupra Cheilor Galbenei, iar in stanga se merge inspre Izbucul Galbenei si Cheile Galbenei. Noi am luat-o pentru inceput spre punctele de belvedere, iar ulterior inspre izbuc si chei.

Cheile Galbenei sunt printre cele mai spectaculoasa din Muntii Apuseni, prezinta numeroase zone amenajate cu lanturi si bari metalice, iar pe timp ploios, viituri sau teren umed sunt foarte dificil de strabatut. Necesita atentie, experienta si incaltaminte adecvata pentru munte si teren accidentat. De-a lungul acestor chei se poate intra intr-o pestera care are iesire in zona Cascadei Evantai, una dintre cele mai frumoase caderi de apa din Apuseni ce are o inaltime de 7 metri.

La iesirea din Chei, ne intalnim cu un drum, acesta poate fii parcurs de catre orice masina. Daca o luam la stanga pe drum, pe marcajul triunghi galben ajungem in aproximativ 2:30 h in  Arieseni. Daca o luam la dreapta de 2 ori, ajungem dupa 30 minute in Poiana Florilor, loc unde exista si un izvor cu apa potabila. In aceasta zona este ncesar sa se aiba grija la PG, prin punct la dreapta duce inapoi in Cheile Galbenei, iar al 2-lea la Pestera Focul Viu si Glavoi.

Din Poiana Florilor traseul urca treptat, la inceput o i-a printr-o padure de foioase, iar ulterior ajunge in apropierea Pesterii Focul Viu intr-o padure de conifere. Durata traseului din poiana la pestera este de aproximativ 1:30-2:30 h in functie de ritmul de mers si conditiile meteo.
Pestera Focul Viu adaposteste cel de-al trei bloc de gheata din Romania, iar cel mai bun moment pentru a vizita pestera este in jurul amiezii.

Dupa ce am facut un mic popas la aceasta pestera am continuat traseul, iar intr-o 1-1:15 h am ajuns in Glavoi, ne-am pus corturile in acelasi loc, am mancat copios mere implute cu nutella si ulterior ne-am uitat dupa stele si constelatii.

Ziua a 3-a

Dupa o trezire mai grea, la ora 10:00 plecam din Glavoi cu masinile inspre Poiana Varasoaia pentru a face Cetatile Radesei si Cheile Somesului Cald. Ne oprim in zona cabanei cu acelasi nume, lasam masinile si apoi pornim pe drum inspre zona amintita anterior. Trecem de Taul Varasoaia, apoi de cateva stane de oi, de o turma superba de cai si cam la ora 11:30 intram pe marcajul Punct Rosu.

Dupa intrarea pe PR la aproximativ 20 de minute traseul ajunge in zona portalului de intrare in Cetatile Radesei. Aici exista posibilitatea de a intra prin cetati sau de le ocoli pe deasupra. Noi am optat pentru a le parcurge prin interior, astfel incat am coborat pe lanturile de la intrare si ne-am aprins frontalele.  Lungimea tunelului acestei pesteri este de aproximativ 212 m, iar pentru a ajuta la parcurgre exista locuri amenajate cu lanturi, scari din lemn si trepte sculptate pe bustenii cazuti. Traversarea acestor cetati a durat 15-20 minute, acest lucru s-a datorat in special numeroaselor persoane intalnite.

La iesire din Cetatile Radesei am intrat in poiana cu acelasi nume, iar ulterior am intrat in Cheile Somesului Cald. Aceste doua obiective sunt aproape lipite una de cealalta. Pentru a strabate cheile se poate intra prin stanga, dreapta sau mijloc. Pe traseele din stanga si dreapta se poate merge in circuit ( se intra pe unul si se iese pe celalalt) sau se poate face doar o singura parte, in timp ce traseul de mijloc, cel care insoteste paraul Somesul Cald se poate parcurge doar daca apa are un debit redus. De-a lungul acestui traseu ne-am intalnit cu cateva pesteri, cu o cascada si am avut parte de numeroase zone cu apa pana la brau.

Dupa 1:40 h de la intrarea pe acest traseu ( care nu este marcat) am parasit paraul si am hotarat sa o luam inapoi prin partea stanga a sensului de curgere a apei.

Mergand pe acest traseu ajungem la un moment dat intr-un punct de belvedere care ne ofera o panorama superba a intregilor chei. Dupa cateva poze facute aici trecem de intersectia cu marcajul care vine de pe Vf. Piatra Arsa din Bihor si coboram inspre Cetatile Radesei, pe care le parcurgem pe deasupra.Lasam cheile si cetatile in urma si ne intoarcem in Poiana Varasoaia de unde luam masinile. Ajunsi la drumul ce coboara de la Cabana Padis, mai mergem 1 km, iar Eu si George N. ne luam ramas bun de la ceilalti. In urmatoarele 4 zile vom strabate o mare parte a Muntilor Apuseni.

Dupa ce am facut o poza de grup, George si cu mine coboram in Uvala Balileasa, intalnim traseul Banda Galbena, trecem peste drumul ce coboara in Glavoi, urcam putin un deal, mergem prin padure si dupa aproape 40 minute de la drumul principal ajungem la o intersectie, la dreapta apare un marcaj dublu galben care duce la Pestera Ghetarul de la Barsa si Pestera Zapodie, iar la dreapta pe BG se merge inspre Taul Negru, Groapa de la Barsa, numeroase pesteri si traseele ce vin din Poiana Florilor, Pestera Focul Viu si punctul de Belvedere Pietrele Galbenei. La aceasta intersectie facem 20 m la dreapta si ajungem la intrarea in Pestera Ghetarul de la Barsa, intram in aceasta si apoi ne intoarcem la banda pe care o vom urma in  continuare.

In jurul orei 19:50 ajungem iar in Glavoi si luam hotararea de a merge inspre Vartop. Dupa o discutie cu cei de la Salvamont Salvaspeo Bihor aflam ca traseul este bine marcat si ca durata aproximativa este de 2:30-3 h. Pe aceasta portiune de traseu am fost insotiti de catre marcajul Banda Rosie. La 15 minute de la intrarea pe traseu am trecut pe langa Cabana Cetatile Ponorului, ulterior am intrat in padure si dupa 40 minute de la pornire pe traseu a inceput sa ploua cu gheata, astfel incat ne-a ingreunat deplasarea. La 1 h de la plecare am ajuns intr-o sa in care am fost intampinati de ceata, aici fiind si singurul loc unde pentru o distanta de 100 m nu am mai gasit marcaj.

Dupa ce am scapat de aceasta portiune si de ploaie am continuat pe marcaj, ne-am intalnit cu Triunghiul Galben care venea din Cheiel Galbenei si am continuat pe BR pana deasupra satului Vartop, loc unde am campat la 22:45 h.

Ziua a 4-a

Dupa o noapte odihnitoare, ne-am trezit cu forte proaspete. Astfel pentru ultimele ore in zona Padis am hotarat sa mergem pana la Groapa Ruginoasa. Am consultat harta si am vazut ca avem 2 posibilitati, prima posibilitate este de a merge pe marcaj Cruce Rosie, iar a 2-a este de a merge pe drum si de a urca pe marcaj BG, acesta aparea pe harta cam sters.

Mancam bine, strangem cortul si coboram inspre sat. Pe coborare intalnim o mamaie care supraveghea vacile si o intrebam pe unde am putea ajunge la groapa. Astfel, ea ne sfatuieste sa o luam pe drum, iar la un moment dat o sa intalnim un indicator spre acest obiectiv turistic.
Dupa o scurta discutie, luam hotararea de a face acest traseu, ajungem la DN 75, parasim satul Vartop si dupa aproximativ 10 minute observam un indicator care ne informeaza ca mai avem 20 de minute pana la Groapa Ruginoasa.

Urcam pe marcajul BG cam 30 de minute si ajungem in poiana dinaintea impresionantului fenomen. Facem cateva poze cu Groapa Ruginoasa si apoi coboram. Pe traseul de coborare eu m-am intalnit cu niste prietenii din Constanta, pe acestia i-am cunoscut in perioada cand am lucrat la Vatra Dornei. Dupa o scurta discutie cu ei ne luam ramas bun si apoi coboram inapoi in Vartop cu gandul de trece in partea sudica a Muntilor Bihor (Vf. Cucurbata Mare -1849 m). Despre aceasta parte si celelalte zile in Apuseni voi vorbi in postarile urmatoare.

Categorii: Pe carari de munte | Etichete: , , , , , , | 2 comentarii

Navigare în articol

2 gânduri despre „La pas prin splendoarea Padisului

  1. Mersi pentru aprecieri. Din pacate nu exista timp suficient ca fie vizitata intreaga Romanie. Aproape in orice parte a tarii, fie ea montana, de deal sau de campie exista ceva interesant de vizitat.
    Spor in excursii si ne mai auzim!

  2. Ma bucur ca mai prezina cineva pe internet si locurile fumoase din Romania si nu numai pe cele de afara. Pe buna dreptate ai ce vedea in Apuseni si in Romania sunt foarte multe locuri frumoase.

Lasa-ti parerea cu privire la acest articol

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

Moromețisme

Kantiana prin ochi de Moromete

Andreea Chiruta

Just another WordPress.com site

S I M P L I S

UNDE MERGEM ... CE GATIM

Sunt Ioan

Fotografii si jurnale cu munti si/de sentimente. Povesti de trezit adultii.

Ana Bacioi

On ne voit bien qu'avec le cœur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

Clubul de Speologie Politehnica

supliment zilnic de speologie

Dan

De la vis porneste totul!

Marius C. Popa

Înapoi, pe verticală! - Drumeţ în munţi şi în memorie.

Alaska 2010

Denali & Mt. Hunter - June 2010 - Expedition sponsored by URSUS

rentacamp

Just another WordPress.com site

WELCOME TO ROMANIA !

With this Blog we want to get you out there and explore this wonderful place called ROMANIA !

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat asta: